Filme

Concussion

Concussion

NIMIC NU LOVEȘTE MAI TARE DECÂT ADEVĂRUL.

Will Smith joacă rolul unui doctor patolog imigrant nigerian, Bennet Omalu. În timp ce efectuează autopsia unui jucător de fotbal american faimos, descoperă niște deteriorări neuronale. Începând să studieze cu atenție jocul și cum este jucat, face legătura dintre această boală și multiplele lovituri la cap pe care le primesc jucătorii – aceștia fiind expuși la boli neurologice și, în final, moarte prematură.

Începând să publice din descoperirile sale, atrăgând atenția către subiect și cât de periculos este jocul, doctorul devine inamicul numărul unu al unor instituții puternice. Povestea poate fi înterpretată de tipul ”David și Goliat”: cum poți să te lupți ca un mic doctor patalog (non-cetățean american) împotriva NFL – o instituție gigant, cu tradiție, care reprezintă un joc cu milioane de fani, parte din cultura locală.

Pe de altă parte, este despre responsabilitate la nivel înalt – mai ales evitarea ei. NFL (Liga Fotbalului American) refuză să accepte aceste descoperiri și ascund adevărul. Precum acum nu mulți ani, companiile de tutun renegau legătura dintre produsul lor și problemele de sănătate cauzate. Dacă cei mari nu-și asumă responsabilitatea, ea cade pe umerii tuturor.

Send this to a friend