Editorial

Spor la fapte

Spor la fapte

Sunt doua categorii de persoane care trebuie sa auda mai multe pe tema pionieratului: cei care ar putea fi pionieri, dar comoditatea, teama de esec sau atasamentul pentru statutul curent ii impiedica sa faca pasul spre necunoscut. Pentru ca, da, pionierat inseamna sa iei maceta in maini, bocancii cei mai rezistenti in picioare si sa croiesti drum prin jungla, indurand teama, necunoscutul si pericolele fara nume. Dar pentru cei care isi iau inima in dinti sa calce pe acest anevoios parcurs, exista experienta dobandita si, in cazurile fericite, exista glorie. Pentru fiecare dintre ele – glorie si experienta – cei cu potentialul la purtator merita sa-si faca inspectie de sine, sa se scuture de indoieli si sa treaca la fapte. Pentru ca merita.

Cea de-a doua categorie care trebuie sa ia seama la munca pionierilor e desenata de cei care nu vor putea fi deschizatori de drumuri niciodata. Si asta nu e o drama. Daca toti ne-am dori sau am putea face aceleasi lucruri, in ce lume plictisitoare am trai. Asadar – sa nu ai ambitia de a deveni cartograful unor lumi noi nu e o problema. Avem insa una cu cei care nu le calca onest pe urme exploratorilor de cariera. Cu cei care stau pe margine, care declara ca au capitulat in fata efortului si care comenteaza cu bratele la piept. Exploratorii au nevoie de echipa. Si de oameni pe care sa se bizuie. E important sa iti gasesti vocatia de suporter, care e fundamentala si ea. Fara suport, initiatorii marilor proiecte raman doar niste visatori sau evolueaza catre Don Quijote.

Categoria clevetitorilor, a colportatorilor de fake news si a celor care arata cu degetul pentru ca e cea mai simpla formula de a-si masca incompetenta, a celor care “nu se mai joaca”, dar nu-i lasa nici pe ceilalti s-o faca, e cea mai nociva dintre categorii.

E usor sa copiezi retete de succes, sa comentezi, sa optimizezi dupa ce te-ai uitat peste gardul vecinului, invidiindu-i capra, e mai greu sa iti asumi sa faci lucrurile prima data.

In lumea asta sunt oameni care fac, oameni care se fac ca fac si oamenii care vorbesc mult si fac putin sau deloc. Acestia din urma – inutili in marea schema a efortului colectiv, sunt povara nedreapta pe care trebuie s-o purtam invariabil.

Ce usor e sa stam pe margine si sa comentam. E foarte simplu, de asemenea, sa mizezi pe cartea celor care au incercat ceva nou, sa comentezi si sa copiezi ce-ai denigrat in urma cu doar cinci minute. E comod sa te plangi de maruntisurile negative, in vreme ce oportunitatile de anvergura stau sub ochiul tau, nebagate in seama, doar pentru ca sansele vin la pachet cu efort si efortul nu e pe toate drumurile.

De vorbareti si vorbitori lumea e plina. Ce valorizam noi, la Renania, sunt oamenii care fac lucrurile sa se intample.  Si cand ii gasim, alegem sa-i avem alaturi de noi. Mai multe despre asta, in editorialul de iunie. Pana atunci insa, spor la fapte.

Send this to a friend