Sub orasul Pompei, din regiunea italiana Campania, se ascunde un alt oras: celebrul Pompeii ce a fost ingropat de eruptia vulcanului Vezuviu in anul 79 d.Ch. Povestea orasului Pompeii a fascinat generatii intregi de scriitori si calatori din toata lumea. Redescoperit în 1748, acesta a fost readus treptat la lumina si astazi face parte din Patrimoniul Unesco, fiind una dintre cele mai mari atractii turistice ale Italiei.
Orasul redescoperit
O plimbare pe strazile orasului antic, aflat la 25 de kilometric de Napoli, in sudul Italiei, scoate la iveala tot ce s-a conservat sub cei 18 metri de cenusa si piatra – picturile de pe peretii vilelor elegante, ramasitele mozaicurilor din piatra colorata, reproducerile statuilor, ale coloanelor si piesele de mobilier care decorau casele aristocratilor romani. Peste 15.000 mesaje scrise sau scrijelite au fost identificate si descifrate, printre care afise ce anuntau spectacole cu gladiatori sau mesaje electorale.
Parcul National Vezuviu
Vezuviul poate fi vizitat, ajungandu-se la el cu autoturismul sau cu autocarul. De la baza pana sus la crater se urca aproape un kilometru. Panta este destul de abrupta si solicitanta in prima parte, astfel ca incaltamintea potrivita si haine cat mai comode sunt recomandate pentru siguranta si confort. Pe muntele Vezuviu pamantul este usor arid si are un aspect selenar, iar din varful acestuia in zare se pot vedea Golful Napoli, Peninsula Sorentina si Insula Capri.
Istoria antica
Zona arheologica a orasului Pompeii este foarte mare, intinzandu-se pe o suprafata de 66ha dintre care 45ha au fost excavate. Nu se pot vedea toate siturile, intrucat activitatea arheologica de restaurare si intretinere cere inchiderea unor zone pentru vizitatori, insa spatiile deschise publicului sunt largi.
Una dintre principalele cai de acces in parcul arheologic este Porta Marina, care face accesul catre Forum – centrul vibrant al orasului, o piata mare, dreptunghiulara, pavata in travertin si care era inconjurata de cladiri guvernamentale, religioase si comerciale. Printre principlele atractii din sit se afla: Casa Vetii – a negustorilor bogati, Piata publica, Amfiteatrul cu 5.000 de locuri, Via dei Sepolcri, Lupanarul – un bordel antic cu fresce pornografice, Casa Misterelor – o casa cu fresce ciudate, Gradina Fugarilor, unde se vad trupurile pietrificate ale oamenilor surprisi de eruptia vulcanului si Templul lui Apollo, cu decoratiuni arhitectonice ce dateaza din anii 575-550 i.Hr. Plimbarea pe jos printre sapaturile de la Pompeii este o experienta unica, o calatorie inapoi in timp, care te poarta tocmai in antichitate.
Heraculaneum si Stabie
In apropiere mai pot fi vizitate Herculaneum – mai mica si mai bine pastrata decat Pompeii, aceasta statiune fiind si ea ingropata de lava vulcanului si Stabiae – un mic port unde Pliniu cel Batran a murit in timp ce observa eruptia. Printre numeroasele vile găsite la Stabiae, cele mai celebre sunt Villa San Marco, Villa Del Pastore și Villa Arianna.
Desi atractia cea mai mare o constituie Pompeii, orasul Pompei (cu un singur “i”) este o asezare italiana efervescenta si plina de viata.