Dacă vorbim despre Londra, trebuie să vorbim despre vreme; nu de alta, dar englezii adoră să dezbată acest subiect. Așadar, dacă credeți în mitul ploii continue, vă înșelați. Verile sunt chiar plăcute – răcoroase dacă e să le comparăm cu caniculele românești, iar sezonul rece este într-adevăr mai umed, dar încă departe de poveștile cu monștri ploioși. Este, în schimb, o umiditate ridicată în aer, ceață și un gri predominant.
Un fel altfel de oraș
Londra este o metropolă în adevăratul sens al cuvântului – o versiune soft a unui New York, european, unde visele se duc să crească mari. Sau să moară. De aceea, poate, e ca un magnet pentru toată populația lumii, generând o diversitate culturală incredibilă, în care englezii autentici sunt de fapt minoritari. Mulți dintre imigranți sunt la a doua sau chiar a treia generație (dar tot nu sunt considerați englezi), au mici afaceri de familie: restaurantul chinezesc de cartier chiar este deținut de chinezoica care îți ia comanda și ți-o și gătește pe loc, magazinul alimentar de la colț e al cuplului de indieni care-și aduc copiii să le aprovizioneze rafturile, cel mai probabil constructorul pe care l-ai sunat să îți instaleze aerul condiționat e polonez, fast food-ul aparține unui turc iar buticul de deblocări telefoane mobile cu vitrina pardosită de huse colorate de iPhone 5 e musulman. Dacă ai sta 5 minute să discuți cu fiecare dintre ei, deja ai auzit povești din 5 părți ale globului în sub 30 de minute.
Acest amalgam cultural este o sursă de inspirație inepuizabilă și rar întâlnită pe glob. Însă are repercusiuni: oricât de deschis și fără prejudecăți ai fi, sunt aproape inexistente cazurile unde vei putea lega o prietenie așa cum o ai cu prietenul tău cel mai bun, cu unul dintre oamenii aceștia. Există o politețe aproape exagerată în relațiile interumane, dar acea politețe nu e acolo să te invite ci să te țină la distanță. Te poți îmbrăca oricum și nimeni nu va ridica din sprânceană, discuțiile despre religie vor fi mereu evitate și a le oferi colegilor din mâncarea ta nu e un semn de binevoință, ca la noi (mulți au restricții culinare din motive religioase sau personale, de care nici nu știai că există).
”Turistul”, antropologie
În Londra, turistul este o specie aparte – una foarte ușor de recunoscut și urâtă de localnici. Asta pentru că turiștii nu cunosc legile nescrise după care ei se ghidează în mulțimile imense – parte din viața cotidiană – și de multe ori încurcă. Este o densitate atât de ridicată încât pur și simplu nu mai e loc: un singur om nedumerit în fața ta și ai pierdut metroul, ceea ce te va face să îți pierzi legătura cu al 2 lea metrou și eventual cu autobuzul, deci deja ai întârziat 25 de minute. Așadar, la metrou staționează doar pe partea dreaptă a scărilor rulante (pe stânga e culoar liber pt cei care se grăbesc), nu îți lăsa niciodată bagajul nesupravegheat, nu încerca să te orientezi pe hartă în mijlocul căilor de acces sau al trotuarului, nu tăia cozile sub nicio formă, nu te aștepta ca oamenii să se oprească și aștepte să termini de făcut poze (probabil o vor face cu zâmbetul pe buze dar te vor urâ pentru asta).
Transport
Ca să intri cu mașina în centrul Londrei, se percepe așa numita ”congestion tax”, pe care o poți plăti în diverse moduri, chiar și prin sms. Apoi vei plăti parcarea și pe stradă, nu neapărat în locuri special amenajate, vei avea acces restricționat în anumite zone și va fi plin de bicicliști oricum. Deci cel mai probabil vei circula cu metroul. Metroul londonez e împărțit pe zone concentrice (zona 1 fiind centrul), iar tarifele se calculează în funcție din ce zonă în ce zonă călătorești, inclusiv cele prin care treci. Modul nativ de călătorie este Oyster Card-ul (un fel de cartelă prepay pe care o încarci, atingând-o la intrarea și ieșirea de la metrou iar în autobuze doar la intrare), care îți va calcula automat fee-ul fiecărei călătorii. Dar există și abonamente pe zi sau săptămână cu număr nelimitat de călătorii. E bine să știi că la metrou te vei pierde cel puțin o dată, în weekend se fac reparații deci verifică ce linii sunt închise înainte să pleci (www.tfl.gov.uk) și multe stații sunt mult mai aproape una de alta decât pare pe hartă. În autobuz se anunță stația următoare iar dacă acolo vrei să cobori, apasă butonul de Stop – altfel șoferul va conduce liniștit mai departe, spre disperarea ta. Totodată, nu da banii pe rutele speciale pentru turiști (tour bus-uri): aceleași rute sunt făcute și de autobuzele normale, trebuie doar să te informezi. Prinde locul din față sus pe un double-decker și experințele sunt aproape identice la o zecime din preț.
De vizitat
Iată lista clasică: Buckingham Palace, Big Ben, London Eye, St. Paul s Cathedral, London Bridge, Tower Bridge, Madame Tussauds. Aceste landmarkuri sunt probabil de bifat în albumul de familie, dar adevărul este că sunt ori overpriced ori underwhelming. Ai fi mult mai câștigat să vizitezi oricare din muzee, care sunt cu adevărat interactive și oferă experințe reale (sunt departe de standardul de obiecte în vitrine de sticlă). Copiii vor fi încântați la galeria cu dinozauri din National History Museum sau în galeriile extrem de educative în Science Museum. Pentru iubitorii de artă, Victoria and Albert Musem sau Tate Modern reprezintă o după-amiază perfectă. Partea bună este că toate expozițiile permanente din muzeele naționale au intrarea liberă – insă sunt șanse mari să găsești o expoziție pe o temă anume în una dintre galeriile muzeului pe care n-ai să poți să o ratezi și vei plăti pentru ea. Design Museum are expoziții curate spre perfecțiune; precum și partea de est a orașului e presărată cu galerie după galerie – niciuna nu va dezamăgi.
În această perioadă a anului se deschid ringurile de gheață pentru patine: o experință de sezon minunată. Luminile de crăciun deja sunt aprinse pe Oxford Street (principala stradă de shopping în Londra) iar Hyde Park va găzdui ca în fiecare an Winter Wonderland, un târg de crăciun vesel cu de toate. Muzicalurile sunt celebre în acest oraș, la fel ca restul spectacolelor din West End. Însă biletele se cumpără din timp și ”ieftin” nu e o descriere potrivită – mai ales pentru reprezentațiile de crăciun.
În funcție de când plănuiți să vizitați Londra, vor exista sute (da, sute și chiar mii) de locuri, evenimente, spectacole și experințe dintre care să alegeți: lucruri precum Secret Cinema (proiecții de film în locuri secrete și special amenajate cum ar fi un spital părăsit, locațiile fiind anunțate cu doar ore înainte), City Trail (primești indicii prin SMS care te poartă prin oraș în descoperirea lor), Zombie Walk (sute de oameni se îmbracă ca zombie și parcurg un traseu împreună, urmat de petreceri tematice), spectacole de cabaret, cluburi de jazz, Party Bus-uri (practic, un pub într-un autobuz), croaziere pe Tamisa… mai nou s-a deschis chiar și o cafenea pentru pisici.
Este imposibil să recomanzi cuiva ce să facă în Londra, dar vă asigur că oricât ați sta nu le veți cuprinde pe toate. Cel mai bine este să faceți o listă de priorități și verificați Time Out London pentru perioada în care vizitați. Pierdeți mai puțin timp văzând clădiri și mai mult simțind experiențe! There are plenty of those, love.