News

Renania e, din nou, sub reflector

Renania e, din nou, sub reflector

Saptamana aceasta Florentina Taudor, Directorul General al companiei, a fost inclusa pe lista celor mai admirate 100 de femei de business din Romania, in 2020, realizat de prestigioasa Business Magazin. Premiile sunt o recunoastere importanta a modului in care business-ul Renania a fost conceput si dezvoltat, dar reprezinta, in acelasi timp si-un foarte frumos compliment pentru echipa.


Un studiu realizat acum câțiva ani în România arăta că stilistica femeilor de business e dominată de registrul androgin. Din dorința de a limita decalajul psihologic față de bărbații lumii afacerilor, ele se ”masculinizau” deliberat, intrând în uniforma pantalonului cu sacou, alb cu negru, a tunsorii liniare și a accesoriilor unisex. De la apariția acestui studiu în 2009, a mai trecut ceva vreme. Răsfoind revistele de profil, pare că din ce în ce mai multe business women își asumă cu eleganță și conștiință de sine feminitatea. Ele par să fi răzbătut deasupra prejudecăților de tot felul. Au învățat că n-au de ce să se teamă sau să se scuze pentru cine sunt, pentru cum sunt. Dimpotrivă. Oricum, la sfârșitul zilei, vârsta sau departajările de gen reprezintă informație dispensabilă. Tot ce contează pentru acționariat este cât de inteligent e gândită strategia afacerii, care sunt mișcările de leadership care îi determină pe oameni să vină la job cu tragere de inimă și mai ales care e viziunea care ține business-ul sănătos și în mișcare, într-o lume în care instabilitatea pare că dă tonul. Prin comparație, toate celelalte sunt secundare.


Chipul eroic în care femeile știu să ”privească fricile în față”, să le confrunte și să le lase în urmă cu eleganță e inegalabil. În România există doamne care conduc business-uri a căror valoare înseamnă un procent grăitor din PIB. Ceva trebuie să facă bine, nu ?
Felicitari tuturor doamnelor incluse in acest anuar.

Send this to a friend