Puterea obisnuintei
De ce facem ceea ce facem in viata si in afaceri
Charles Duhigg
Suntem ceea ce facem in mod repetat. Excelenta nu este un act singular ci un obicei – spunea Aristotel. Premisele de la care pleaca Charles Duhigg sunt aceleasi: cheia reusitei si a performantei se gaseste in obiceiurile noastre. Acesta prezinta un mod cu totul nou de intelegere a naturii umane si a potentialului sau, pornind de la descoperirile stiintifice care explica de ce exista deprinderile si cum pot fi modificate. Efectul? Transformarea propriilor vieti, a organizatiilor si a societatii.
Formarea unei obisnuinte noi sau schimbarea uneia vechi se face prin utilizarea constienta si intentionata a mecanismului de conditionare – semnal, rutina, recompensa.
O sursa de inspiratie privind schimbarea organizationala este povestea companiei Aloca. Aflata initial in declin a reusit sa ajunga cea mai sigura companie din America. Cum s-a intamplat asta? Planul de securitate a muncii a fost modelat pe bucla habituala, obiectivul fiind zero accidente de munca. Semnalul – accidentarea unui angajat. Rutina – la fiecare accident, conducatorul unitatii trebuia sa-i raporteze directorului in 24 de ore si sa-i prezinte un plan pentru evitarea accidentelor. Recompensa – erau promovati doar cei care adoptau sistemul. Rezultatul? Compania a devenit tot mai eficienta, iar satisfactia si performanta muncitoriilor a crescut.
Duhigg nu prezinta retete in carte, ci ofera cadre de gandire cu ajutorul unor povesti inspirationale. O gura de aer proaspat pentru literatura de afaceri si un ghid in dezvoltarea personala.