În 1995, când sub semnătura lui Barak Obama a fost publicată prima ediţie a volumului autobiografic „Visele tatălui meu – Istoria unei moşteniri în alb şi negru”, nimeni n-ar fi bănuit ce incredibilă valoare urma să aibă cartea la mulţi ani după lansare. Iniţial, apariţia cărţii a fost catalizată de dorinţa unui editor care a crezut că e un subiect cel puţin interesant să afli care a fost traseul parcurs de primul preşedinte de culoare al Harvard Law Review, de la postura de tânăr în căutarea direcţiei, până la cea de lider al prestigioasei publicaţii.
Editorul a avut dreptate şi instinctul lui de observator al temelor de interes pentru cititorul american interesat de social, politică şi dinamică a comunităţilor a fost confirmat mai ales la momentul reeditării cărţii. Probabil că nimic din trecutul primului preşedinte american de culoare n-ar fi servit mai mult cauzei şi candidaturii sale, decât această carte scrisă onest, direct, amuzant şi dureros pe alocuri. Fără strop de miză electorală (cine ar fi crezut?), întregul volum prezintă într-o manieră onestă şi de aceea cuceritoare, complexul parcurs al unui băieţel născut în Hawaii, în sânul unei familii mixte, cu un tată de culoare şi o mamă caucaziană, unde tatăl decide să-şi urmeze în cele din urmă cauza politică şi socială în Kenya natală şi mama alege o experienţă personală cel puţin la fel de interesantă, alături de cel de-al doilea soţ, în Asia părinţilor acestuia din urmă. Povestea lui Barak, născut şi crescut în medii culturale extrem de diverse cu o istorie de familie aşezată şi zbuciumată în acelaşi timp, atinge subiecte valabile pentru oricine e interesat de leadership, familie multiculturală, dinamică a comunităţilor şi vocaţia construcţiei, în ciuda tuturor blocajelor, prejudecăţilor, aparentelor „imposibilităţi” şi a eşantioanelor pe care societatea se grăbeşte să le plaseze.
Cei care citesc printre rânduri simt tensiunea unei potenţiale ratări, riscurile pe care descurajarea le-ar fi putut aduce în parcursul evoluţiei tânărului Barak şi perspectiva eşecului, datorită circumstanţelor aparent nefaste. Evoluţia lui Barak însă demonstrează că dacă îţi găseşti drumul, îţi asculţi vocea interioară, crezi în vocaţia ta împotriva tuturor „nu”-urilor, se întâmplă lucruri absolut extraordinare. Intervine evoluţia. Evoluţia proiectelor, evoluţia profesională şi cea ca individ. Recompensele unui mod de gândire constructiv, pozitiv şi cu focus pe importanţa schimbării în bine sunt garantate. Şi, în cazuri absolut excepţionale, recompensa e prima poziţie la Casa Albă.