International

Așteptări de la sfârșitul de an 2018 privind securitatea datelor

Așteptări de la sfârșitul de an 2018 privind securitatea datelor

Anul 2017 a adus în prim plan amenințările informatice mai mult ca oricând. Așa cum am început să cumpărăm mai mult online decât direct din magazin, probabil furturile în viitor vor fi mai mult online decât în magazine. Și nu e numai vorba de a fura în amenințările informatice, e vorba din ce în ce mai mult de spionaj și mai ales de a ”ține ostatice (a cripta, bloca)” datele personale (ransomware).

Specialiștii în cybersecurity de la Bitdefender anticipează că, în 2018, numărul de vulnerabilități dezvoltate de agenții guvernamentale care ajung pe mâna răufăcătorilor va crește, iar modul în care funcționează ransomware se va schimba fundamental. Iată 8 amenințări cibernetice de care ar trebui să ne păzim în 2018:

– Companiile vor deveni ținte mai importante pentru atacatorii ransomware. Cele mai multe amenințări vor avea capacitatea de a se multiplica de la un calculator la celălalt, fără implicarea utilizatorului, pentru a cauza pagube cât mai mari, la fel ca în cazul WannaCry.

– Numărul de fișiere atașate mailurilor de tip spam va crește, mai ales al celor scrise în limbaje de programare precum PERL sau Python.

– Pe măsură ce migrarea la sistemul de operare Windows 10 va deveni tot mai răspândită, va crește și numărul atacurilor operate fără fișiere ce folosesc în mod abuziv utilitarele din sistemul Linux pentru Windows. Situația WannaCry se va repeta și anul viitor.

– Minerii de monedă virtuală vor fi din ce în ce mai prezenți. Vorbim de fișierele care folosesc puterea de procesare a calculatoarelor infectate ca să genereze sume de bani.

– Polimorfismul va fi folosit pentru a inunda internetul cu versiuni noi ale unor amenințări informatice deja cunoscute. Ca să obțină venituri suplimentare, atacatorii vor permite contra cost accesul la motoare de generare automată de malware celor interesați să infecteze calculatoare.

– Atacatorii se vor concentra și pe găsirea de vulnerabilități în componente care se află la baza sistemului de operare. Funcționalitățile WiFi și Bluetooth vor fi studiate cu interes de către răufăcători, dat fiind că orice vulnerabilitate identificată aici poate fi folosită la scară largă și este greu de depistat și de remediat.

– Armatele de dispozitive smart vor deveni noua normalitate în 2018. Codul sursă al acestor terminale este disponibil la liber pe internet, iar grupările de criminalitate informatică interesate să controleze milioane de asemenea gadgeturi au la îndemână o platformă complexă care să le ușureze munca.

– Sistemele de operare ale terminalelor Mac vor deveni ținte în 2018. Dacă pentru utilizatori simpli, amenințările informatice vor apela la frică ca să-i convingă pe oameni să plătească pentru aplicații inutile, companiile vor asista la mai multe atacuri țintite ce folosesc inclusiv amenințări avansate folosite în scopuri de spionaj.

Sursa: LinkedIn -Aceleanu Flavius – CEO & Founder TOHELPH SOLUTION

Send this to a friend