Do It Yourself

Montaj Parchet Laminat ca un Profesionist: Reguli, Scule, Echipamente și Mod de Lucru

Montaj Parchet Laminat ca un Profesionist: Reguli, Scule, Echipamente și Mod de Lucru

Montajul parchetului este una dintre acele lucrări de amenajare pe care mulți pasionați de DIY aleg să o facă singuri. Nu e doar o modalitate de a economisi bani, ci și o satisfacție personală să vezi cum o cameră capătă un aspect complet nou prin munca ta. Cu puțină răbdare, uneltele potrivite și respectarea regulilor de bază, poți obține un rezultat comparabil cu cel al unui profesionist. Totuși, pentru ca rezultatul să fie impecabil, trebuie să respecți pașii corecți, să alegi direcția potrivită de montaj și să folosești echipamente adecvate.


Fie că alegi montaj parchet laminat 8 mm, montaj parchet triplustratificat sau chiar un design sofisticat precum montaj parchet herringbone, principiile de bază rămân aceleași.

1.    De unde se incepe montarea parchetului

Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care și-o pun cei care iși montează singuri parchetul este: „De unde se incepe montarea parchetului?”Răspunsul este foarte important, pentru că de această decizie depinde nu doar aspectul final, ci și ușurința lucrării.

  • Montajul parchetului se începe din colțul opus ușii principale – astfel, plăcile se montează spre ieșire și nu calci pe parchetul deja pus.
  • Alege peretele cel mai drept deoarece orice mică abatere va fi mai ușor de corectat la final, în zona plintelor.
  • Montează în direcția luminii naturale, ca razele de lumină care vin din fereastră să cadă pe lungimea plăcilor; astfel, rosturile devin aproape invizibile.
  • Lasă spațiu de dilatare de 8–10 mm între parchet și pereți, folosind cale de distanțare.
  • Evită bucățile foarte înguste de parchet înainte de montaj, măsoară camera și calculează lățimea ultimei plăci; dacă rămâne sub 5 cm, taie prima placă pe lățime pentru a echilibra rândurile.

Pentru montare parchet fara intrerupere între camere, montează plăcile în aceeași direcție și asigură-te că podeaua este la același nivel peste tot. În spațiile în formă de L sau cu deschideri multiple, începe montajul din zona cea mai mare și bine luminată, apoi continuă cu prelungirile.

2.    Reguli montaj parchet laminat

Înainte de a începe efectiv lucrul, trebuie să știi că parchetul laminat, indiferent că este de 8 mm sau mai gros, are nevoie de o perioadă de aclimatizare.

Cele mai importante reguli pentru montajul parchetul laminat sunt:

a). Lasă parchetul în cameră timp de 48 de ore înainte de montaj, pentru ca materialul să se adapteze la temperatura și umiditatea încăperii.

b). Temperatura ambientală trebuie sa fie între 18–22°C, cu o umiditate aproximativă de 40–60%.

c). Pardoseala suport trebuie să fie curată, uscată și perfect plană.

d). Nu monta parchetul pe o pardoseală umedă sau nefinisată.

e). Montează folie de aluminiu sub parchet sau folie de polietilenă pentru izolație și protecție împotriva umezelii.

Dacă respecți aceste reguli montaj parchet laminat simple, parchetul nu va scârțâi și nu se va umfla în timp.

3.    Pregătirea suprafeței și montarea foliei de aluminiu sub parchet

Un pas deseori uitat, dar important pentru profesioniști, este pregătirea suportului. Pardoseala trebuie aspirată și curățată foarte bine de praf și resturi.

Montare folie aluminiu sub parchet

Folia de aluminiu are un rol dublu:

a). Izolație termică și fonică, reducând zgomotul produs la mers.

b). Barieră de vapori, prevenind infiltrarea umezelii din șapă sau beton.

Se montează în felul următor:

  • Așază folia cu partea metalizată în sus, în direcția montajului parchetului.
  • Suprapune marginile cu 10–15 cm și lipește-le cu bandă adezivă aluminizată.
  • Evită cutele sau pliurile deoarece pot cauza denivelări.

Dacă montezi parchet peste o pardoseală încălzită, verifică specificațiile producătorului, întrucât unele tipuri de folie nu sunt compatibile cu încălzirea prin pardoseală.

4.    Kit montaj parchet, scule și echipamente de protecție necesare

Pentru un montaj precis și curat, ai nevoie de un kit montaj parchet complet. În general, acesta include:

  • Bară de tragere folosită pentru fixarea ultimelor plăci de lângă perete.
  • Cale de dilatare – mici distanțiere care lasă spațiu între parchet și perete (8–10 mm).
  • Bloc de lovire, pentru a bate ușor plăcile fără a le deteriora.

Pe lângă kit, ai nevoie și de câteva scule de montaj parchet:

  • Fierăstrău pendular sau circular (pentru tăieturi curate).
  • Ruletă și echer.

Cutter și creion pentru marcaje.

Echipamente de protecție recomandate

Monjatul parchetului presupune multe ore petrecute în genunchi, tăieri de precizie și contact direct cu materiale dure, așa că siguranța personală este mai importantă decat orice unelte.

  • Genunchiere profesionale care reduc presiunea și protejează articulațiile în timpul lucrului îndelungat pe podea.
  • Mănuși de protecție subțiri, din nitril sau poliuretan, un model subțire si flexibil care oferă aderență și previne înteparea în mușchii și margini tăioase.
  • Ochelari de protecție care sunt importanți la tăierea plintelor sau a plăcilor, pentru a evita contactul cu praful sau așchiile.

Aceste unelte îți permit să lucrezi ca un profesionist, chiar dacă este prima dată când montezi singur un parchet laminat.

5.    Directia de montare a parchetului laminat

Directia de montare a parchetului laminat este foarte importantă si influențează nu doar aspectul camerei, ci și percepția spațiului.

Iți recomandăm să montezi plăcile în direcția luminii naturale, adică paralel cu raza principală care intră prin fereastră. Astfel, îmbinările devin aproape invizibile. Dacă ai camere înguste sau coridoare, montează parchetul pe lungimea camerei, pentru a crea impresia de spațiu mai mare.

Pentru montare parchet fără întrerupere între camere, este bine ca:

  • Toate încăperile să fie pe același nivel.
  • Plăcile să fie montate în aceeași direcție, fără profile de trecere.
  • Spațiul de dilatare să fie menținut uniform.

6.    Montaj parchet laminat: Începerea lucrării, montarea primului rând

Montare parchet cu click

La montarea parchetului cu click, primele rânduri sunt decisive.

  • Începe dintr-un colț al camerei, cu latura click spre perete.
  • Folosește calele de dilatare pentru a păstra distanța de 8–10 mm.
  • Verifică fiecare îmbinare: click-ul trebuie să se fixeze ferm, fără goluri vizibile.

Dacă montezi parchet laminat de 8 mm, manevrează plăcile cu grijă deoarece acest tip este subțire și mai sensibil la șocuri laterale.

Dacă parchetul nu este cu click si montajul se face prin lipire

Există și modele de parchet care se montează prin lipire la îmbinare, fără sistem click. Acestea necesită mai multă precizie, dar pot oferi o stabilitate mai mare în timp. Iți recomandăm să:

  • Aplici adeziv special pentru parchet laminat în canelura fiecărei plăci, conform instrucțiunilor producătorului.
  • Introduci placa următoare în unghi ușor, apoi apasă ferm până la îmbinare completă.
  • Ștergi imediat surplusul de adeziv cu o lavetă umedă.
  • Să folosești o bară de tragere și un bloc de lovire pentru fixare perfectă, după finalizarea fiecărui rând.
  • Lași parchetul să se usuce minimum 12–24 de ore înainte de a merge pe el.

La acest tip de montaj este obligatoriu să folosești mănuși de protecție (pentru a evita contactul cu adezivul) și mască FFP2, deoarece vaporii pot fi iritanți.

7. Tipuri si modele montaj parchet: laminat, triplustratificat, herringbone

Există mai multe modele de montaj parchet laminat, iar alegerea depinde de tipul de produs și stilul dorit:

  • Montaj parchet laminat 8 mm, este clasic, ideal pentru apartamente; se montează simplu, cu click, pe un strat de folie izolatoare.
  • Montaj parchet triplustratificat, se procedează la fel, însă plăcile sunt din lemn natural; necesită o planeitate perfectă a suportului.
  • Montaj parchet herringbone (în V sau pe model chevron), este un model sofisticat, care necesită tăieturi precise la unghiuri de 45° sau 60°. În acest caz, un kit montaj parchet profesional și un fierăstrău de precizie sunt obligatorii.

8. Montarea următoarelor rânduri de parchet

După ce primele două rânduri sunt perfect aliniate, restul lucrării devine mai simplu:

  • Taie prima placă din fiecare rând astfel încât îmbinările să fie decalate (cel puțin 30 cm).
  • Fixează fiecare placă prin sistemul click, înclinând-o ușor și apăsând până se aude „clicul” ferm.
  • La finalul fiecărui rând, folosește bara de tragere pentru a fixa îmbinarea.
  • Verifică periodic dacă plăcile sunt aliniate și nu apar rosturi. Un mic defect la început se amplifică la final.

9. Montaj plinta parchet, finisaje și detalii de margine

Ultima etapă este montarea plintelor, care dau aspectul final lucrării și maschează rosturile de dilatare.

Montaj plinta duropolimer

  • Se taie la 45° în colțuri.
  • Se montează cu adeziv special sau cu clipsuri de fixare.

Avantajul este ca duropolimerul este ușor, rezistent la umiditate și zgârieturi.

Montaj plinta parchet cu dibluri

  • Se fixează mecanic în perete, recomandat pentru plinte grele sau în spații mari.

Montare plintă PVC parchet

  • O soluție rapidă, potrivită pentru spații comerciale sau locuințe cu pereți neregulați.
  • Plinta PVC are canale pentru cabluri și se fixează simplu prin clipsuri sau adeziv.

10. Finalizare și întreținere

După ce ai terminat de montat tot parchetul:

  • Scoate calelor de dilatare.
  • Montează capacele de trecere sau profilele unde e nevoie.
  • Curăță parchetul doar cu soluții dedicate, fără apă în exces.

Dacă ai respectat toți pașii de mai sus, rezultatul va fi o pardoseală perfect plană, elegantă și durabilă.

Pentru întreținere, folosește o lavetă moale și evită umezeala excesivă. În cazul parchetului triplustratificat, aplică periodic un ulei protector sau o ceară specială.

Cuprins:

  • De unde se incepe montarea parchetului
  • Reguli montaj parchet laminat
    • Cele mai importante reguli pentru montajul parchetul laminat
  • Pregătirea suprafeței și montarea foliei de aluminiu sub parchet
    • Montare folie aluminiu sub parchet
  • Kit montaj parchet, scule și echipamente de protecție necesare
    • Echipamente de protecție recomandate
  • Directia de montare a parchetului laminat
    • Pentru montare parchet fără întrerupere între camere
  • Montaj parchet laminat: Începerea lucrării, montarea primului rând
    • Montare parchet cu click
    • Dacă parchetul nu este cu click si montajul se face prin lipire
  • Tipuri si modele montaj parchet: laminat, triplustratificat, herringbone
  • Montarea următoarelor rânduri de parchet
  • Montaj plinta parchet, finisaje și detalii de margine
    • Montaj plinta duropolimer
    • Montaj plinta parchet cu dibluri
    • Montare plintă PVC parchet
  • Finalizare și întreținere

Send this to a friend